„Prieteni buni, cărți bune și o conștiință adormită: așa arată viața ideală” – Mark Twain
„Copilăria lui Kaspar Hauser”
de Bogdan-Alexandru Stănescu
Realizată de Savin Roxana-Mădălina
Această carte m-a impresionat de când am văzut-o, numele îmi suna foarte interesant și ilustrația imi accentua dorința de a descoperi ce se află între filele ei. Povestea cu care se deschide cartea este una tristă în care vocea narativă „vorbește” cu „Tătuțu" , spunându-i despre primii săi ani de copilărie și mici drame din acea perioadă. Bogdan-Alexandru Stănescu prin stilul de a povesti și prin atitudinea față de acest trecut (al comunismului) se conturează nota de originalitate a acestui volum. Chiar dacă copilul și mai târziu adultul trec încercări destul de grele, trece cu curaj și entuziasm peste toate încercările din viața sa. Consider că este o carte adecvată
vârstei mele , deoarece se vorbește despre copilăria care a fost o dată, despre o perioadă grea și de maturizare a personajului principal care trece prin mai multe întâmplări. Volumul cuprinde 12 povestiri care au mai mult sau mai puțin legătură între ele. Evenimente sunt delimitate și avem prezențe mate detalii pentru a ne putea imagina totul cu exactitate, uneori prea multe chiar. Stilul și limbajul sunt destul de îngrijire, cu multe explicații și detalii, uneori repetăndu-se anumite cuvinte/fraze cu scopul de a atrage atenția asupra acelui lucru. Nici micile paranteze nu trebuiesc omise de deoarece conturează anumite aspecte esențiale. Autorul folosește din loc în loc și engleza ca limbă de exprimare.
Realizată de Curea Cosmin
Copilăria lui Kaspar Hauser, de Bogdan Alexandru Stănescu, oferă momente pe care le trăiești cu tot sufletul. Vizualizezi întâmplările și râzi cu hohote. Sau te întristezi. Impresionează modul în care autorul recreează atmosfera copilăriei.Cartea se adresează adolescenților prin dinamismul acțiunii, modul de gândire al personajelor. Copiii și adulții dunt prezentați cu mult realism, situațiile par cotidiene, ai impresia ca sunt scene decupate din viață fără nicio intervenție a autorului. Povestirile compun un roman inedit, ca un puzzle, de aceea lectura este antrenantă. Dincolo de vocea copilului/adolescentului narator, recunoaștem celelalte vârste, ca niște voci ale unei umanități recuperate. Bucureștiul mijlocului de secol XX își etalează decorul lipsit de glorie, dar extraordinar, prin ochii unui copil care desparte binele de rău, adevărul de minciună, comunitatea redusă sau extinsă de propria individualitate. Comicul de limbaj conturează nostalgia după copilărie sau afecțiunea imperceptibilă pentru cadrul evocat, devenit emblematic.
